Biletul zilei 09.07.2018. Tichetul special din prima zi a săptămânii este format din două dintre meciurile zilei de la Wimbledon. Vorbim despre confruntările Su-Wei Hsieh – Dominika Cibulkova și Karolina Pliskova – Kiki Bertens, care ne oferă o cotă cumulată de 2.20.
Biletul zilei 09.07.2018. Primul duel la care ne referim este cel dinter Su-Wei Hsieh – Dominika Cibulkova. Fost lider mondial la dublu, jucătoarea din Taiwan a reușit marea surpriză în turul precedent, când a eliminat-o pe Simona Halep. Românca a avut set în față, apoi a condus cu 5-2 în decisiv, dar nu a reușit să îi facă față lui Hsieh în final. Taiwaneza a luat cinci gameuri consecutiv și s-a calificat în premieră în optimi la Wimbledon. Este de altfel cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam, pe tabloul de simplu. Hsieh are un titlu la Wimbledon, dar la dublu, cucerit în urmă cu cinci ani. Revenind la parcursul ei din acest an, trebuie să menționăm că, înainte de a da piept cu Simona Halep, Hsieh a mai trecut de Larra Arruabarrena (6-3, 6-3) și de Anastasia Pavlyucenkova (6-4, 4-6, 6-3).
Biletul zilei 09.07.2018
Adversara de luni a lui Hsieh este Dominika Cibulkova, jucătoare din Slovacia clasată pe locul 33 în lume. Fosta finalistă de la Australian Open din 2014 are șansa de a-și egala cea mai bună performanță a sa la Wimbledon. În două rânduri s-a mai calificat în sferturi, în 2011 și în 2016. Pentru a se califica în optimi, Cibulkova a avut de trecut de trei meciuri extrem de grele. Totuși, nu a pierdut niciun set. În primul tur a trecut de franțuzoaica Alize Corner (7-6, 6-1), apoi a învins-o pe semifinalista de anul trecut de la Wimbledon, Jo Konta (6-3, 6-4), pentru ca în turul precedent să o scoată din competiție pe Elise Mertens (6-2, 6-2). Slovaca și-a asigurat astfel un salt de două locuri în clasamentul WTAM până pe poziția a 31-a. Iar cu o nouă victorie va reveni în Top 30.
Biletul zilei 09.07.2018
Al doilea meci de pe bilet le aduce față în față pe Karolina Pliskova și Kiki Bertens. Favorită este cehoaica, ocupanta poziției a 8-a în clasamentul WTA. Dacă putem trage însă o concluzie după o săptămână de Wimbledon, este faptul că favoriții nu reușesc să confirme. Pliskova este de altfel singura jucătoare din Top 10 rămasă în competiție. Luni, cehoaica va da piept cu Kiki Bertens. Olandeza a reușit surpriza în turul precedent, prin victoria în fața lui Venus Williams, și și-a asigurat un salt până pe locul 18 în clasamentul WTA.
Casele de pariuri online, dar și televiziunile de la noi din țară transmit anual meciuri live din toate competițiile majore. Pe site-urile agențiilor de pariuri puteți găsi și rezultate fotbal live actualizate la secundă.