Sâmbăta aduce multe evenimente de top din campionatele Europei, iar Biletul Zilei este alcătuit din două partide în care vom miza pe victoriile favoritelor. Stuttgart – Werder Bremen este meciul ales din Bundesliga, iar FC Botoșani – Rapid București este cel din Superliga.
Biletul Zilei AZI 2 Decembrie 2023
Începem cu partida dintre VfB Stuttgart și Werder Bremen, una dintre confruntările pe care runda a XII-a din Bundesliga le propune sâmbătă. Gazdele au trecut rapid peste seria de două eșecuri consecutive în campionat, începută acum patru etape, în jocul cu Hoffenheim, încheiat 2-3. Apoi a urmat deplasarea de la Heidenheim, pe care Stuttgart a pierdut-o cu 2-0, însă au urmat două meciuri excelente ale formației gazdă, care s-a impus cu scorul identic, 2-1, în fața Borussiei Dortmund și a celor de la Eintracht Frankfurt.
Biletul Zilei AZI 2 Decembrie 2023
În prezent, Stuttgart ocupă ultimul loc de pe podium în Bundesliga, cu 27 de puncte acumulate în numai 12 partide (V9, Î3). Werder Bremen se află tocmai pe locul 12 în clasament, cu numai 11 puncte acumulate (V3, E2, Î7), și se află destul de aproape de zona roșie a Bundesligii, fiind la numai trei puncte distanță de locul de baraj. Werder are un singur succes în campionat în ultimele cinci etape, cel cu Union Berlin, de acum patru etape, scor 2-0. Werder a încheiat rapid seria de invicibilitate, acum o etapă, după ce Bayer Leverkusen a venit la Bremen și s-a impus la scor de neprezentare. Stuttgart va înfrunta o echipă cu un moral redus, cu o formă oscilantă, așa că are toate atuurile posibile pentru a se impune. Mizăm pe victoria gazdelor și adăugăm pe bilet cota 1.42.
Stuttgart – Werder 1 @ 1.42
Botoșani – Rapid PsF 2 @ 1.55
Curs final: 2.20
Biletul Zilei AZI 2 Decembrie 2023
Continuăm cu partida dintre FC Botoșani și Rapid București, un alt meci dezechilibrat, în care se anunță o singură echipă cu șanse reale la victorie, anume formația oaspete. Botoșaniul continuă seria neagră în Superliga, ajungând la a 17-a etapă consecutivă fără vreun succes în campionat, iar acum se află tot pe ultimul loc, iar șansele de salvare devin din ce în ce mai mici.
Biletul Zilei AZI 2 Decembrie 2023
FC Botoșani a cedat alte trei puncte în deplasarea de la Ploiești, cu Petrolul, care s-a impus cu 2-1, iar astăzi va primi vizita Rapidului, dornică să se impună. Giuleștenii au pierdut, în mod surprinzător, jocul cu Universitatea Cluj de acum o etapă, scor 2-3, după ce au condus cu 2-0. Rapidul are numai două partide câștigate în Superliga din ultimele cinci jucate, iar distanța față de liderul FCSB devine din ce în ce mai mare, așa că este nevoie de o victorie astăzi, mai ales că este o deplasare pe terenul ultimei clasate. Pariem „Pauză sau final 2”, pariu pentru care bookmakerii oferă cota 1.55, una destul de bună, diferența de valoare între cele două echipe fiind foarte mare.