fbpx
spot_img

Biletul Zilei din 20 octombrie 2021

Una dintre cele mai echilibrate grupe este cea din care fac parte Lille și Sevilla. Este una dintre grupele care nu te atrag la prima vedere, nu există acel ceva care să te facă să te uiți cu alți ochi la această grupă.

Biletul Zilei din 20 octombrie 2021

Wolfsburg și Salzburg mai fac parte din grupa G, 4 echipe care nu sunt în topul preferințelor suporterilor neutri. Lille și Salzburg sunt campioanele, două campioane complet diferite una de cealaltă. Austriecii domină de o manieră extrem de clară competiția internă, iar Lille a câștigat titlul din Franța în detrimentul lui PSG. Sezonul actual, Nu se poate spune că a început bine pentru Lille, ba din contră.

Un singur punct au scos campionii Franței după cele două etape de Champions, mult sau puțin, nu știu, dar problema este că Lille nu mai este echipa din sezonul trecut. În această seară, Sevilla are experiența de partea sa, are mult mai multe lucruri bune de demonstrat, Lille poate face diferența doar prin atitudine, în rest prin nimic. Andaluzii se pot apropia de Salzburg, mai ales că pentru austrieci urmează o dublă „de foc”.


Lille – Sevilla Peste 7,5 șuturi pe poartă @ 1.72
Young Boys – Villarreal Peste 3,5 șuturi pe poartă Young Boys @ 1.75
Curs Final: 3.01 la Betfair

PARIAZĂ ONLINE LA BETFAIR! ACTIVEZI 150 RON FĂRĂ RISC

[supsystic-price-table id=87]

Biletul Zilei din 20 octombrie 2021

Despre ce se întâmplă la Young Boys am tot aflat. Șumudică ne-a spus acest lucru, Dan Petrescu ne-a „amenințat” de fiecare dată când a întâlnit această echipă. În meciul cu United, primul din grupă pentru Young Boys, echipa elvețiană a reușit să facă un joc foarte ok, ce este drept cu un om în plus mai mult de o repriză. La ce fotbal total joacă echipa gazdă de fiecare dată, cred că cu greu poate scăpa fără gol primit Villarreal.

„Submarinul Galben” este obligat să câștige cel puțin un joc din dubla manșă și în același timp să nu piardă vreunul, deci, are nevoie de 4 puncte. Ușor de zis, extrem de greu de realizat. Villarreal și-a pierdut din farmecul pe care îl avea, poate că echipele adverse au început să-i citească jocul lui Emery, nu știu.

AGENTIE

RATING

BONUS

1,200 RON + 300 ROTIRI GRATUITE

1,000 RON BONUS

1,500 RON + 600 ROTIRI GRATUITE

Alte Pronosticuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!