fbpx
spot_img

Biletul Zilei din 26 octombrie 2021

Chiar dacă pare că înoată în Champions League, AC Milan este pe drumul cel bun în Serie A. Napoli a remizat în runda ce abia s-a încheiat, iar acum este la egalitate de puncte cu Milanul lui Zlatan. Espanyol este o nou promovată, dar a reușit într-un timp extrem de scurt să evadeze din zona roșie a clasamentului.

Biletul Zilei din 26 octombrie 2021

AC Milan și Napoli sunt la egalitate de puncte, câte 25 de fiecare, după doar 9 etape disputate. Sezonul acesta este unul special, Milanul trebuie să confirme reușitele din cel precedent, iar la cum arată situația de până acum totul este ok. Amalgamul de jucători foarte tineri, alături de cei cu foarte mare experiență, nu doar că a reușit la Milan, ci aduce și o constanță.

Dezastrul din Champions League pare nebăgat în seamă, dar conducerea clubului este complet nemulțumită de parcursul „diavolului milanez” din Europa. Meciul cu Torino este dificil, cel puțin așa se anunță, mai ales că și vișinii vin după un succes. Ambele echipe au o medie de un gol primit per meci, una bună mai ales pentru Torino. Șirul de victorii din Serie A ar putea să fie în pericol, cred că tărie că Torino are capacitatea de a marca goluri la Milano.


AC Milan – Torino GG @ 1.78
Espanyol – Bilbao 1X @ 1.50
Curs Final: 2.67 la Betfair

PARIAZĂ ONLINE LA BETFAIR! ACTIVEZI 150 RON FĂRĂ RISC

[supsystic-price-table id=87]

Biletul Zilei din 26 octombrie 2021

Bilbao și Espanyol au legat trei etape fără înfrângere, fiecare dintre cele două echipe reușind și câte două victorii în acest interval de timp. Defensiva este marea problemă de la Espanyol, dar ce să-i faci, așa se întâmplă când ajungi din Segunda Division în La Liga. Bilbao a reușit performanța de a nu pierde pe teren străin până în acest moment, trecând totuși 4 astfel de etape.

Bascii formează același gen de echipă, sunt foarte uniți, joacă cu o determinare imensă la fiecare meci, iar acest lucru vine la fix într-o mentalitate cum este cea de la Bilbao. Espanyol a legat trei victorii pe propriul teren, cu un singur gol primit. Pentru o echipă ce a trecut prin „purgatoriul” ligii secunde, Espanyol se prezintă foarte bine în acest start de sezon, iar rezultatele bune obținute nu sunt întâmplătoare.

AGENTIE

RATING

BONUS

1,200 RON + 300 ROTIRI GRATUITE

1,000 RON BONUS

1,500 RON + 600 ROTIRI GRATUITE

1,000 RON + 150 ROTIRI GRATUITE

3,333 RON + 333 ROTIRI GRATUITE

2,023 RON + 200 ROTIRI GRATUITE

1,500 RON + 200 ROTIRI GRATUITE

100 ROTIRI GRATUITE

Alte Pronosticuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!