fbpx
spot_img

Biletul Zilei din 6 decembrie 2021

Cred că doare în continuare acel egal din ultima etapă, 2-2, împotriva lui Empoli. Torinezii au rămas cu un om în minus în cel mai bun moment al jocului, la scorul de 2-0 pentru ei. Urmează o deplasare complicată, la Cagliari.

Biletul Zilei din 6 decembrie 2021

Până la meciul lui Torino, Premier League ne propune un duel interesant, cel puțin pe hârtie. Arsenal se deplasează la Everton, un duel care trebuie să fie aprig disputat. Ambele au pierdut în runda precedentă, Everton a pierdut derby-ul cu Liverpool, scor 1-4. Cei de la Arsenal au pierdut pe terenul lui United, scor 2-3. Dacă ne uităm pe forma celor două echipe, niciuna nu ies foarte mult în evidență, Poate un pic mai mult Arsenal.

„Tunarii” au mult mai multe puncte acumulate, dar nu reușesc să stabilizeze o formă constant bună. Din păcate pentru Arteta și compania, cele două înfrângeri din ultimele trei etape mi-au demonstrat mie că este mult de lucru la Arsenal.

Mulți jucători „terminați”, mai ales atacanții, mulți jucători tineri, dar care pot progresa mult mai bun. „Caramelele” au probleme marei sezonul acesta, nici nu-mi dau seama cât de jos pot ajunge, îmi este teamă pentru Everton să nu ajungă una din ultima trei echipe ale Premier League. Asta dacă lucrurile vor continua în maniera în care sunt la acest moment. Meciul cu Arsenal este extrem de dificil pentru gazde.


Cagliari – Torino Gol Cagliari @ 1.38
Everton – Arsenal Peste 8,5 faulturi comise de Everton @ 1.72
Curs Final: 2.37 la Betfair

PARIAZĂ ONLINE LA BETFAIR! ACTIVEZI 150 RON FĂRĂ RISC

[supsystic-price-table id=87]

Biletul Zilei din 6 decembrie 2021

Echipa la care evoluează Răzvan Marin este în cădere liberă. Răzvan a început să mai piardă primul unsprezece, dintr-un jucător care evolua constant în prima echipă, acesta se transformă într-un jucător de lot. Este o problemă mare la Cagliari, nu se reușește victoria, iar acest fapt concret contează enorm pentru moralul tuturor de acolo. Un singur succes are penultima clasată, unul singur, mi se pare un dezastru total acest sezon.

Prima clasată ce se salvează este Spezia, dar aceasta are doar două puncte peste Cagliari, așa că lucrurile nu stau atât de rău la acest moment. Dacă în această iarnă nu se reușește cel puțin un transfer care să facă diferența pe tabela de marcaj, pentru că Cagliari are o medie de un gol marcat per etapă, atunci Serie B devine o certitudine pentru Răzvan Marin și compania.

AGENTIE

RATING

BONUS

1,200 RON + 300 ROTIRI GRATUITE

1,000 RON BONUS

1,500 RON + 600 ROTIRI GRATUITE

Alte Pronosticuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!