fbpx
spot_img

Biletul Zilei Super Liga României din 30 august 2022

Face e ce face Stoican și alege doar locuri de muncă unde nu are nicio șansă din start. Poate că pasiunea pentru a antrena este la cote mari, dar să alegi de fiecare dată doar echipe cu probleme mari, probleme ce te condamnă și pe tine din punct de vedere al carierei.

Biletul Zilei Super Liga României din 30 august 2022

Dacă este cunoscut pentru ceva ce face bine, atunci acest lucru se numește motivarea jucătorilor săi. Stoican știe cum să motive la maxim un grup de oameni, dar și acest lucru merge la anumite echipe, în anumite conjuncturi, nu chiar peste tot. CS Mioveni are o avere fabuloasă de două puncte, după primele 7 meciuri din acest sezon, așa că retrogradarea este un obiectiv ce parte lejer de îndeplinit pentru Stoican și compania.

Nu am auzit că sunt probleme cu banii la Mioveni, poate există unele întârzieri, dar probleme așa cum sunt la Hermannstadt nu cred că există. Jucătorii au un anumit nivel valoric, și ei sunt conștienți de acest lucru, iar dovada vie este reprezentată de rezultatele obținute sub comanda lui Pelici. Mioveniul a obținut un rezultat foarte bun la Ploiești, un egal care era puțin scontat la startul acelei partidei. Sunt ceva probleme și la Arad, dar acolo doar de natură sportivă, proiectul lui Ilie Poenaru bate un pic pasul pe loc. Două echipe ce sunt într-un impas evident la acest moment, două echipe ce speră să-și revină după această etapă.


CS Mioveni – UTA Arad X2 @ 1.42
U cRaiova – Sepsi X2 @ 1.42
Curs Final @ 2.01

PARIAZĂ ONLINE LA BETFAIR! ACTIVEZI 150 RON FĂRĂ RISC

[supsystic-price-table id=87]

Biletul Zilei Super Liga României din 30 august 2022

Lui Marius Croitoru o să-i fie destul de greu de azi înainte. Mititelu și-a recunoscut incapacitatea de a gestiona situația din Liga 1 a echipei sale. Problemele cu banii se adună, iar meciurile din Liga 1 sunt din ce în ce mai multe și mai dese. Într-un astfel de climat este greu de gestionat o multitudine de probleme, iar Mititelu și-a călcat pe inimă și a reușit să se înțeleagă cu FCSB pentru unul dintre cei mai importanți jucători ai săi.

Poate că Marius Croitoru se aștepta să se lupte la titlu cu această Craiova, poate că a sperat că vine la un club cu ambiții mari, dar se pare că s-a înșelat. Jocul oltenilor este unul foarte bun, entuziasmul lui Croitoru este destul de scăzut după ultimele întâmplări, iar meciul de azi o să fie unul cu dureri de cap pentru întreaga suflarea alb albastră. Sepsi a jucat foarte puțin fotbal cu Rapid, iar perspectiva este una destul de sumbră pentru viitorul care bate la ușă.

AGENTIE

RATING

BONUS

1,200 RON + 300 ROTIRI GRATUITE

1,000 RON BONUS

1,500 RON + 600 ROTIRI GRATUITE

1,000 RON + 150 ROTIRI GRATUITE

3,333 RON + 333 ROTIRI GRATUITE

1,500 RON + 55 ROTIRI GRATUITE

1,500 RON + 200 ROTIRI GRATUITE

100 ROTIRI GRATUITE

Alte Pronosticuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!