Pariul meu de joi, 11.10.2018, vine, de această dată, din Liga Națiunilor, unde vor avea loc meciurile din etapa a treia. O astfel de partidă mi-a atras și mie atenția prin cota sa excelentă de la opțiunea “1x”.
Prima întâlnire directă dintre Polonia și Portugalia a avut loc în octombrie 1976, adică în urmă cu aproximativ 42 de ani, în preliminariile Campionatului Mondial din 1978. Polonia s-a impus atunci în deplasare, apoi, în returul de pe propriul teren, a remizat, scor 1-1, cu Portugalia.
Au mai urmat alte opt meciuri, dar lusitanii au reușit să se impună doar de trei ori în toată această perioadă. Ultimul duel direct dintre cele două a avut loc în sferturile de finală ale Campionatului European din 2016. În sferturile de finală, Portugalia, care avea să și câștige trofeul, s-a impus la loviturile de departajare. Revenind la meciul de astăzi, lusitanii merg în Polonia pentru cea de-a treia etapă din Liga Națiunilor.
Mă găsiți pe Facebook cu ponturi gratuite la pagina Ponturi Andrei Dumitru
Polonezii au o grupă extrem de dificilă, însă, au început competiția foarte bine. În urmă cu o lună, au scos o remiză în deplasarea de pe terenul Italiei, scor 1-1. Înaintea partidei de la Bologna, Polonia părăsise prematur Campionatul Mondial din Rusia. A învins Japonia în grupă, însă, n-a mai fost de ajuns pentru o calificare în optimile de finală, după ce pierduse meciurile din primele două etape cu Senegal și Columbia.
Pariul meu de joi, 11.10.2018
De partea cealaltă, Portugalia a învins Italia, pe propriul teren, scor 1-0, grație golului marcat de Andre Silva. Astfel, lusitanii sunt primii în clasament, iar asta în ciuda faptului că nu au la dispoziție cel mai bun jucător din lot. Cristiano Ronaldo n-a fost în lot la meciul cu Italia și nu va fi nici de această dată. Consider că Polonia este o echipă foarte puternică în fața propriilor fani, iar Portugalia are mult de suferit din cauza absenței lui Ronaldo. Așadar, merg pe “1x”, cu o cotă de 1.55.
Echipele probabile:
Polonia (4-4-1-1): Fabianski – Bereszynski, Glik, Bednarek, Reca – Blaszczykowski, Linetty, Krychowiak, Kurzawa – Zielinski – Lewandowski
Portugalia (4-3-3): Rui Patricio – Cancelo, Pepe, Dias, Rui – Pizzi, Neves, Sanches – Bernardo Silva, Andre Silva, Guedes