Pariul meu de miercuri, 10.10.2018, vine, de această dată, din Liga a II-a. Etapa intermediară din eșalonul secund continuă și miercuri cu noi partide interesante. Cota care mi-a atras atenția în această zi am găsit-o în duelul dintre Farul Constanța și Universitatea Cluj.
Două echipe de tradiție din fobalul românesc sunt puse față în față în etapa a 11-a din Liga a II-a. Astăzi, de la ora 16:00, Farul Constanța și Universitatea Cluj se întâlnesc într-un meci care, nu cu mult timp în urmă, reprezenta un adevărat duel de foc pentru primele poziții din Liga I. Decă ne legăm de perioada de după reînființarea celor două echipe, statistica duelurilor directe nu conține niciun meci. Însă, ultima partidă directă dintre cele două a avut loc în aprilie 2008, când Farul s-a impus la Cluj cu 2-1.
Mă găsiți pe Facebook cu ponturi gratuite la pagina Ponturi Andrei Dumitru
Constănțenii au un parcurs de-a dreptul dezastruos, deși startul de sezon a fost unul fulminant. Farul s-a impus în prima etapă a campionatul cu 4-1, pe propriul teren, în fața celor de la ACS Poli Timișoara, apoi a fost în cădere liberă. În ultimele zece meciuri disputate, constănțenii au câștigat doar două partide, iar toate celelalte opt s-au încheiat cu înfrângeri. De altfel, Farul și Academica Clinceni sunt singurele echipe fără niciun egal în acest sezon de Liga a II-a.
Pariul meu de miercuri, 10.10.2018
De partea cealaltă. Universitatea Cluj stă mult mai bine în clasament, iar cu o victorie în meciul de la Constanța, ar ajunge la doar două puncte de ocupanta locului de baraj, Petrolul Ploiești. În acest moment, “Șepcile Roșii” au trei meciuri consecutive fără înfrângere în Liga a II-a, o victorie și două remize. Universitatea Cluj este o echipă mult mai bine legată, mult mai solidă și mă aștept să scoată cel puțin o remiză în deplasarea de la Farul Constanța.