Leicester City merge pe terenul lui Cardiff, sâmbătă, de la ora 17:00, la primul meci după tragedia aviatică care l-a implicat pe patronul Vichai Srivaddhanaprabha.
Omul de afaceri thailandez, care deținea clubul Leicester din 2010, a murit săptămâna trecută, imediat după meciul cu West Ham (1-1), după ce elicopterul său s-a prăbușit la scurtă vreme după ce a decolat de pe gazonul arenei King Power. Accidentul a afectat extrem de mult clubul, iar meciul lui Leicester de la mijlocul săptămânii, cu Southampton, a fost amânat.
Ponturi pariuri Cardiff – Leicester Premier League 03.11.2018
Altfel, Leicester nu traversează deloc un moment bun. Vine după o serie de trei meciuri fără victorie, în care remiza cu West Ham a adus singurul punct. Până atunci, echipa lui Claude Puel pierduse cu Everton (1-2) și cu Arsenal (1-3). Patru victorii, o remiză și cinci înfrângeri a fost palmaresul lui Leicester, cu care se regăsește pe locul 12 în clasament. Chiar dacă nu a strâns foarte multe puncte, Leicester a arătat bine în atac – a marcat 16 goluri până acum, iar Vardy a fost principala gură de tun.
Sâmbătă, Leicester dă peste un adversar care îi oferă șansa de a-și reface moralul și de a plăti un tribut cum se cuvinte patronului trecut în neființă. Cardiff pare a fi victimă sigură în fața elevilor lui Claude Puel. În zece etape a reușit o singură victorie, 4-2 cu Fulham, în urmă cu două etape. Din păcate, nu a reușit să-și mențină momentul, iar în runda precedentă a fost învinsă de Liverpool, scor 1-4. Echipa a adunat cinci puncte până acum și este prima deasupra liniei retrogradării.
Ponturi pariuri Cardiff – Leicester Premier League 03.11.2018
Faptul că toate casele de pariuri o văd învingătoare pe Leicester nu este deloc întâmplător. Fosta campioană din Premier League are cota 2.17, iar pentru cei care nu vor să riște, pronosticul X2 are cota 1.30. Sâmbătă, cele două echipe se vor înfrunta pentru prima oară după șase ani. Ultima dată s-au văzut în Championship, în sezonul 2012-2013. Atunci, galezii s-au impus cu 1-0 în deplasare și au remizat 1-1 pe teren propriu. Cine mizează că vom avea din nou un meci de “under 2,5” beneficiază de o cotă de 1.75.
Cardiff – Leicester Peste 1,5 @ 1,35
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc o zi inspirată! Dacă vrei să fii la curent cu tot ceea ce postez zilnic, abonează-te la platformele mele