fbpx
spot_img

Ponturi pariuri Cupa României din 26 octombrie 2021

Competiția a ajuns în faza optimilor de finală, de aici începe și sita să cearnă. Dintre echipele mari, doar cele care își doresc cu adevărat vor ajunge în semifinale, dintre cele mici, doar cele cu foarte mult tupeu vor ajunge departe.

Ponturi pariuri Cupa României din 26 octombrie 2021

Dinamo a prins ceva culoare în obraji, egalul din derby-ul cu Rapid a contat enorm la acest lucru. Dinamo a dominat în derby, Rapidul a fost de nerecunoscut după victoria cu CFR. Unii dintre suporterii giuleștenilor au făcut ceva atmosferă urâtă pe paginile de socializare ale clubului, au acuzat o mână de ajutor dată celor de la Dinamo. La cum s-au prezentat jucătorii rapidiștilor în derby, cine poate să-i condamne pe acei suporteri.

Revenind la Dinamo, „câinii” par pe drumul cel bun, dar au mare nevoie de două, trei victorii. Nu se poate să faci o atmosferă bună în cadrul unui club doar cu ajutorul unui egal obținut când și când. Nu știu ce obiectiv și-a trasat Mircea Rednic, nu cred că acesta de azi este unul valid pentru Dinamo. La ce probleme sunt cu retrogradarea la Dinamo, nu o văd pe echipa bucureșteană luptând din tot sufletul în această competiție.


CSO Filiași – Hermannstadt 2 @ 1.62
Gaz Metan – Chindia Târgoviște Sub 2,5 goluri @ 1.44
Dinamo – FC Argeș 2 @ 2.60

PARIAZĂ ONLINE LA BETFAIR! ACTIVEZI 150 RON FĂRĂ RISC

[supsystic-price-table id=87]

Ponturi pariuri Cupa României din 26 octombrie 2021

Chindia întâlnește unul dintre cei mai periculoși adversari posibili. Gaz Metan s-a schimbat mult în bine de la venirea lui Poenaru, rezultatele pozitive încă nu au venit în cascadă, dar jocul este pe drumul cel bun. Cei doi antrenori se aseamănă destul de mult, ambii pun mare preț pe defensivă, poate că Săndoi un pic mai mult. Chindia este genul de echipă care poate furniza surpriza, aici nu mă refer la jocul de azi, ci la parcursul din Cupa României. Un lucru este sigur, nu cred că vom vedea un spectacol fotbalistic, mai degrabă mă aștept la un joc foarte închis, un joc care s-ar putea decide la loviturile de departajare.

Ponturi pariuri Cupa României din 26 octombrie 2021

Hermannstadt se pregătește de a patra deplasare în decursul a 6 meciuri. Mi se pare un program foarte dur pentru o echipă de Liga a 2-a. Problema este că Hermannstadt nu joacă meciurile de acasă la Sibiu, ci la Mediaș. Chiar dacă cele două localități sunt destul de apropiate, sentimentul de a juca acasă lipsește cu desăvârșire la Sibiu. Parcursul bun din Liga a 2-a este demn de o echipă ce și-a propus promovarea încă din primul an.

Hermannstadt este o echipă solidă, are un lot ok și cred că poate face performanță și în Cupa României, cel puțin până dă de o echipă bună a Ligii 1. Cei de la Filiași se află la retrogradare în Liga a 3-a, dar nu cred că acest lucru poate să fie vreo opreliște în dorința acestei echipe. Totul depinde de cum abordează oaspeții acest meci, dacă își doresc un parcurs ok în Cupa României. Eu nu cred, pentru că nu au un lot capabil să se lupte pe două fronturi. Sunt diferențe destul de mari între cele două cluburi.

AGENTIE

RATING

BONUS

1,200 RON + 300 ROTIRI GRATUITE

1,000 RON BONUS

1,500 RON + 600 ROTIRI GRATUITE

Alte Pronosticuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!