Ponturi pariuri Portugalia – Serbia preliminarii Euro 2020 25.03.2019
În momentul tragerii la sorţi, campionii Europei nici nu concepeau să nu pornească preliminariile cu şase puncte având în vedere că au avut programate acasă ambele meciuri, cu Ucraina şi cu Serbia. În prima partidă, Portugalia a făcut doar 0-0 în ciuda faptului că Ucraina e poziţionată cu 24 de locuri mai jos în ierarhia FIFA. Gazdelor le priesc însă meciurile contra Serbiei, naţională în faţa căreia nu a pierdut niciodată la ultimele patru întâlniri: două victorii şi două remize. Cele două ţări au fost adversare şi în ultimele două campanii de calificare.
Vecinii noştri din vest au moral bun înaintea deplasării de la Lisabona. În ultimul meci amical disputat, unul de lux, adversara României din UEFA Nations League a remizat la unu împotriva Germaniei. La fel ca naționala lui Contra, Serbia a terminat şi ea neînvinsă Liga Naţiunilor, dar spre deosebire de tricolori ea a încheiat clasamentul pe primul loc, cu patru victorii şi două egaluri. Deşi vor trebui să îi facă marcaj strâns cvintuplului Balon de Aur, Cristiano Ronaldo, sârbii au o apărare de fier. În patru din ultimele cinci meciuri nu au primit gol.