Ponturi pariuri România – Kazakhstan Campionatul Mondial din 5 decembrie 2021
Sper să nu aveam o astfel de atitudine și în meciul de azi. Kazakhstan este cam la același nivel precum Iranul, ba chiar a pierdut la o diferență mult mai mare în fața Norvegiei. Am pierdut una dintre jucătoare, acesta având o accidentare destul de urâtă după marcarea primului său gol.
Lipsa lui Neagu s-a văzut și nu prea, dacă ne luăm după prestația din prima repriză, nu. Dacă ne uităm la chinul din cea de-a doua, cu siguranță că da. Neagu este singura jucătoare din România care în momentele grele își asumă o aruncare, o pasă decisivă, în acest moment avem doar câteva nume care pot avea astfel de sclipiri. În Spania, România se simte precum la Cluj sau la București, atunci când evoluează acasă într-un meci de preliminarii.
România – Kazakhstan Peste 34,5 goluri România @ 1.78
PARIAZĂ ONLINE LA BETFAIR! ACTIVEZI 150 RON FĂRĂ RISC
[supsystic-price-table id=87]Ponturi pariuri România – Kazakhstan Campionatul Mondial din 5 decembrie 2021
Românii stabiliți acolo fac o atmosferă senzațională, dar această atmosferă trebuie să fie și mai apăsătoare în momentul duelului cu Norvegia. Până la meciul cu nordicele, România trebuie să treacă într-o manieră la fel de clară de Kazakhstan.
Nu trebuie să facă concesii,m nu trebuie să evolueze cu milă pentru adversar, nu există acest lucru în sport. Fetele ce reprezintă România au ajuns la un nivel unde nu există loc de bunătate, trebuie să învățăm de la Norvegia, de la Olanda, există doar jocul în sine și un adversar care trebuie „bătut”, nu fizic, ci pe tabela de marca.