Ponturi tenis Wimbledon 06.07.2018. Turneul de la Wimbledon intră vineri în a 6-a zi de competiție pe tabloul principal. Duelurile se anunță extrem de interesante, iar noi am selectat cinci dintre ele.
Ponturi tenis Wimbledon 06.07.2018. Meciul care ne interesează cel mai mult este cel dintre Karolina Pliskova și Mihaela Buzărnescu, meci contând pentru calificarea în turul 4 la al treilea Grand Slam al anului. Românca de pe locul 28 WTA a avut un parcurs impresionant la Wimbledon până acum, care se adaugă rezultatelor excelente obținute pe iarbă în ultimele săptămâni. Buzărnescu a debutat la Wimbledon cu o victorie în trei seturi în fața bielorusei Sabalenka, scor 6-7, 6-1, 6-4, apoi a trecut fără probleme de Katie Swan, scor 6-0, 6-3. Adversara ei de vineri este Karolina Pliskova, o cehoaică aflată pe locul 8 mondial, dar care nu s-a descurcat însă niciodată pe iarbă. Cehoaica a egalat în acest sezon cea mai bună performanță a sa la Wimbledon, prezența în turul 3.
Ponturi tenis Wimbledon 06.07.2018
Un alt meci extrem de interesant este cel dintre Serena Williams și Kristina Mladenovici. Fostul lider mondial a arătat foarte bine până acum și poate stabili cea mai bună performanță a sa de la revenirea în circuit. În precedentele tururi, mezina familiei Williams a trecut de Arantxa Rus și de Viktoriya Tomova fără să fi pierdut vreun set. Adversara ei de vineri este fostă finalistă la Wimbledon, în 2014. În ultimii ani, Kristina Mladenovic nu a mai avut însă rezultatele care au consacrat-o. Până acum, Mladenovic le-a învins pe Schmiedlova (5-7, 6-2, 6-2) și pe Tatjana Maria (6-2, 6-2). Anul trecut, Mladenovic a fost eliminată în turul 2, astfel că orice meci câștigat acum o poate aduce tot mai aproape de topul mondial. Momentan se află pe locul 54 în ierarhia feminină.
Ponturi tenis Wimbledon 06.07.2018
Ne îndreptăm atenția și către tabloul masculin, de pe care v-am selectat două meciuri. Primul dintre ele îi aduce față în față pe Gael Monfils (44 ATP) și pe Sam Querrey (13 ATP). Palmaresul este de partea francezului, care a câștigat ambele dueluri precedente. Totuși, favorit acum este americanul, cu atât mai mult cu cât nu a cedat niciun set în turneu până acum. Monfils, pe de altă parte, a cedat un set în meciu precedent, cu italianul Lorenzzi. Al doilea meci pe care l-am selectat este cel dintre Philipp Kohlschreiber și Kevin Anderson. Favorit este sud-africanul, care ocupă în acest moment locul 8 în lume. În plus, a câștigat toate cele trei dueluri precedente cu Kohlschreiber, ocupantul poziției a 27 în ierarhia ATP.
Casele de pariuri online, dar și televiziunile de la noi din țară transmit anual meciuri live din toate competițiile majore. Pe site-urile agențiilor de pariuri puteți găsi și rezultate fotbal live actualizate la secundă.